Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, se teme ca accidentarea suferită de Antonio Bordușanu în meciul cu Metaloglobus să nu fie una care să îl țină pe fotbalist departe de teren pentru o perioadă lungă.
Dinamo a obținut o nouă victorie în Liga 2 și s-a apropiat la numai două puncte de ultimul loc calificant în play-off, 2-1 cu Metaloglobus. Prețul plătit de „câini” pentru aceste trei puncte a fost, însă, destul de piperat. În afara lui Ahmed Bani și Quentin Bena, care s-au lovit cap în cap și au sângerat puternic, și a lui Giafer, care și-a spart și el capul, Antonio Bordușanu a părăsit terenul accidentat după un contact cu un adversar. Fotbalistul formației din Șos. Ștefan cel Mare nu mai putea să pună piciorul în pământ, iar antrenorul Ovidiu Burcă a anunțat că fotbalistul va fi supus unei rezonanțe magnetice pentru a se stabili care este situația sa.
O eventuală absență îndelungată a lui Antonio Bordușanu l-ar putea pune pe antrenorul „câinilor” într-o situație dificilă, deoarece fotbalistul în vârstă de 18 ani ocupa unul dintre locurile „Under 21” în echipa lui Dinamo.
Ovidiu Burcă speră ca Dinamo să nu rămână fără Antonio Bordușanu pentru o perioadă prea lungă, însă ia în calcul că fotbalistul promovat din academia de juniori a clubului ar putea absenta destul de mult.
„Cel mai rău a ieșit Bordușanu. Urmează să facă o rezonanță magnetică ca să vedem care este situația genunchiului. Lucrurile păreau liniștite, apoi ne-am trezit cu aceste accidentări. Având doi jucători în afara terenului am luat gol. Jucătorilor nu li se putea opri sângerarea. Ne simțeam neputincioși.
Este un meci pe care trebuie să îl câștigăm, pentru că era important să ajungem aproape de play-off. Ne dorim foarte mult să ajungem acolo (n.r. în play-off) și pentru noi era esențial să câștigăm
Ne-am apropiat de play-off. Cred că suntem aproape de obiectivul pe care ni l-am propus. Trebuie să rămânem la fel de modești. Sunt foarte multe echipe care au șansa să fie în play-off, lupta este mai palpitantă.
N-am găsit o soluție viabilă ca să jucăm în București”, a declarat Ovidiu Burcă, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER